Huși - Muzeul Eparhial

   Frumoasa casă a fost construită de o familie din Huşi, Berea, în 1889 şi a avut o istorie zbuciumată, mai ales în a doua jumatate a secolului XX, când a fost folosită în diverse scopuri aleatorii şi nu i s-a purtat de grijă cu atenţia care i se cuvenea, aşa încât ea a ajuns, practic, la sfârşitul secolului XX într-o stare de ruină. Era totuşi un edificiu extrem de valoros şi moştenitorul acestei case, dl Mihai Ion Berea, din Bucureşti, a primit lumina dumnezeiască de a dărui această casă Episcopiei Huşilor, în urma relaţiei apropiate care s-a stabilit între domnia sa si P.S. Ioachim Mareş, Episcop al Huşilor, pe care l-a apreciat în mod deosebit pentru...

...jertfelnicia prin care doreşte să lase noi împliniri la aceasta vreme de rectitorie a Eparhiei Huşilor de la sfârsitul secolului XX şi începutul secolului nostru.

P.S Episcop Ioachim a purces aşadar la un proces de restaurare a acestei cladiri care se afla într-o stare avansată de degradare. A fost nevoie de lucrări care s-au întins pe parcursul a multor luni, mai mult de un an de zile a fost nevoie de eforturi şi de investiţii materiale deosebite, proiectul de restaurare a acestei case ridicându-se dintru început la suma de 28 miliarde lei, în afara de cheltuielile ulterioare pentru amenajarea propriu-zisă a expoziţiei înăuntrul acestei case.

În urma acestor operaţiuni de recondiţionare a casei Berea s-a putut trece la organizarea expoziţiei muzeului eparhial care înainte se afla într-un spaţiu mult mai restrans şi cu acces limitat din fostul Palat care a revenit la funcţia sa de Palat Episcopal.

Colecţia Episcopiei Huşilor a fost constituită mai ales în ultimul sfert de veac, după anii 1980, existând desigur multe dintre obiecte la Episcopia Huşilor, dar după 1980 s-a reunit la Palatul Episcopal de odinioară a lui Iacob Stamatie fondul patrimonial cel mai valoros din cuprinsul fostei Episcopii a Huşilor. Au fost organizate acolo depozite de icoane şi de carte veche, iar cele mai valoroase dintre obiecte au fost prezentate în spaţiul despre care vorbeam anterior.

Ei bine, a fost gândul cel bun al P.S. Episcop Ioachim, ca primind donaţie această clădire să o consacre utilizării ei in scop patrimonial, transformarea ei intr-un Muzeu Eparhial reprezentativ, care să grăiască cu atâta profunzime pregnantă despre tradiţii străvechi ale ortodoxiei de pe aceste meleaguri

Organizarea muzeului a fost ea insăşi un proces dificil la care au participat,în primul rand, din punct de vedere al concepţiei organizatorice, pr Florin Şerbănescu, consilier patriarhal, şi doua colege de la sectorul patrimoniu cultural naţional bisericesc, Liliana Fratila și Simona Nedu. De asemenea, nu putem uita lungul şir al celor care s-au implicat în acest proiect, pentru ca realizarea unui asemenea muzeu, este lesne de înţeles, nu poate fi decât rezultatul unui efort colectiv, iar dacă am conceput asta, am avut alături mulţi localnici, meseriaşi buni, pricepuţi, oameni de suflet care au pus umărul la împlinirea acestor ganduri, deci la transpunerea lor in fapta. Au fost alaturi, impreuna cu meseriasii si elevi de la seminar care au ajutat mai ales in primele faze, cand a fost vorba de transportarea patrimoniului de la Palatul Episcopal la noua clădire care îi era rezervată. În ce priveşte zona înconjurătoare, au contribuit şi trupe ale unitătii militare locale care au amenajat spaţiul dimprejurul construcţiei. A fost, de asemenea, prezentă şi o firma de construcţii care a lucrat cu foarte multă dăruire la realizarea construcţiilor şi a ornamentelor clădirii la exterior şi a unor aspecte care ţin de muzeo-tehnică interioară.

Cartea de Aur a Muzeului Eparhial, care ne întampâna la intrare, a fost deschisă la data de 29 iunie 2004, odată cu inaugurarea muzeului. În această carte este însemnat cuvântul rostit de P.S. Episcop la deschiderea muzeului, începând cu primirea donaţiei clădirii, cu restaurarea ei şi cu organizarea propriu-zisă a expoziţiei. Sunt menţionati toţi care, într-un fel sau altul, şi-au adus contribuţia la transformarea acestei clădiri, în momentul de faţă o bijuterie. Şi întru cele din urmă este un înălţător apel, o chemare părinteascţ a P.S.Episcop Ioachim către toţi care vor păşi în spaţiul acestei expoziţii pentru a se împărtăşi din roadele bogate ale mesajului acestor valori ale tezaurului nostru bisericesc de demult. Această chemare se incheie aşa:”Fiţi aşadar bineveniţi în tezaurul de suflet al Sf. Episcopii a Huşilor!Amin şi lui Dumnezeu slavă!”

În continuare, păşim în acest univers de credinţă şi de iubire al strămoşilor de pe plaiurile Huşilor, întru continuarea momentului în care noi prăznuim trecerea la Domnul a binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare, sfânt între domni şi sfânt cum se vede în partea opusă a acestei impresionante ctitorii, Ştefan, mare apărător al creştinităţii şi ctitor de lăcăşuri sfinte.În hol sunt expuse cele mai importante dintre multele sale ctitorii, începând de la biserica ridicată de el pe locul unde s-a născut Borzeştiul şi având alături Putna, care ii este lăcaş de vesnică odihnă.Tot în holul central sunt prezentate figuri de seama ale ierarhilor care au păstorit la Huşi de-a lungul vremii, cum ar fi Veniamin Costachi, marele ierarh cărturar Melchisedec Stefănescu(1861-1864) s.a.

În celelalte şase încăperi adiacente sunt prezentate diferite cărţi de cult legate în special de Slujba Învierii, de Prohod, Panihida, rânduieli pentru monarhi, Minunile Maicii Domnului s.a.m.d.

În continuare, două antimise(1844, 1868). Întâlnim de asemenea o serie de lucrări tipărite la Iaşi şi Bucureşti-Octoihul, Penticostalul, Dumnezeiasca Evanghelie de la Bucureşti, un Molipend tipărit la Iaşi în 1749, un Antologhion în limba greacă tipărit la Veneţia.În vitrine iarăşi diferite cărti care au fost primite de Episcopia Huşilor din partea Sfântului Sinod al B.O.R., volume de cuvântări, de predici ale lui Nicodim.

Încercăm să parcurgem pe firul timpului cele mai reprezentative mărturii ale tezaurului de spiritualitate păstrat de Episcopia Huşilor. Întâlnim astfel, frumoasa icoană a Sf. Diaconi Ştefan şi Prohor(prima jumatate a sec. XVII) care ne aduce înaintea ochilor şi în suflete ecoul de Voroneţ şi de Suceviţa al picturilor din sec XVI:o cromatica bine stăpânită, o ştiinţă a portretisticii remarcabilă, o atmosferă de rugăciune prin acest gest al clădirii care ne leagă de această stare de rugăciune continua a poporului nostru drept credincios de secole şi secole.

Întâlnim de asemenea chivote de plumb şi lemn, potire, cazane de botez, anafornite de lemn şi fier, pomelnice din 1756, o mitrie din a doua jumătate a acestui veac, paftale episcopale, Biblii vechi, un Liturghier tipărit în 1776.

Sunt prezente Tronuri arhiereşti din diverse secole, portrete ale episcopilor ce s-au perindat de-a lungul timpului în Episcopia Huşilor, diverse icoane mai vechi sau mai noi, din diverse colţuri ale Eparhiei Huşilor, reprezentând chipuri de sfinţi. Muzeul deţine şi o icoana foarte rară

Toate cele prezentate mai sus sunt expresii ale tiparului românesc,reprezentând un perpetuum mobile, o mişcare necontenită a omului către Dumnezeu, în care în permanentă se resimte cu necontenire răspunsul lui Dumnezeu către noi, simboluri ale trăirii ortodoxe autentice, în care nu preţiozitatea metalului, ci credinţa şi validitatea tainei era cea care prevala şi care i-a făcut pe aceşti înaintaşi ai noştri să nu-şi părăsească credinţa şi să aibă sufletele înălţate către Dumnezeu.

Muzeul eparhiei Huşilor înseamnă, desigur, în primul rând această amplă expoziţie pe care am avut prilejul s-o parcurg. Dar totodată P.S.Episcop Ioachim Mareş a gandit un Muzeu cu adevarat datat cu toate funcţiunile specifice unei instituţii de asemenea profil, în viziunea modernă a lucrurilor, adică a unui muzeu care nu numai expune patrimoniu, dar îl şi pregăteste pentru această expunere. Ori, pregătirea pentru expunere înseamnă în primul rând condiţii adecvate de păstrare a patrimoniului, înseamnă spaţii de depozitare adecvate, înseamnă în acelaşi timp şi spaţii în care acest patrimoniu să poate fi recondiţionat, să poată fi conservat şi restaurat.

Să păşim acum în acest spaţiu care deocamdată încă nu e complet amenajat, dar este pregătit pentru a primi misiunea de laborator. Avem toate speranţele ca acest muzeu de la Huşi va deveni, în perspectiva, încă şi mai mult decât este astăzi, o instituţie muzeală reprezentativă, o instituţie muzeală modernă, o instituţie muzeală cu care Episcopia Huşilor, B.O.R. şi cultura românească să se mândrească pe buna dreptate.

 from RADU MIHAELA turismhusi.ro